Creditul si optiunile sale

banci

Miscarea neuniforma a capitalului circulant este cauzata de abaterile de la nevoia reala de capital de lucru de la standardul lor, care determina valoarea minima a fondurilor proprii ale societatii, fiind necesara pentru activitatile sale normale. Creditul (datoria de imprumut) este o categorie economica dificila. O tranzactie de credit bazata pe imprumutul temporar al proprietatii altei persoane necesita raspunderea participantilor sai pentru indeplinirea obligatiilor lor.

O conditie prealabila pentru un imprumut este coincidenta intereselor economice ale creditorului si ale debitorului. Un imprumut este o relatie intre un creditor si un debitor cu privire la rentabilitatea miscarii valorii. Creditorul este obiectul raportului de credit, reprezentand valoarea utilizarii temporare. Debitorul este obiectul relatiei de credit care primeste imprumutul.

Debitorul poate fi o persoana juridica sau o persoana fizica. O dorinta de a obtine un imprumut nu este suficienta, astfel incat imprumutatul trebuie sa ofere o garantie economica si legala de rambursare a imprumutului la sfarsitul perioadei de imprumut.

Entitatile economice din cadrul relatiilor de credit isi pot schimba rolul economic, adica isi pot schimba locurile.

Optiuni de imprumut

In stiinta economica mondiala, teoria creditului a evoluat in doua directii:

  1. Concept naturalist
  2. Teoria capitalului

Conceptul naturalist a interpretat creditul ca pe o modalitate de redistribuire a valorilor marfurilor. Reprezentantii acestui concept credeau ca imprumutul nu poate alcatui capitalul, il transferau numai de la creditor la debitor. Suporterii teoriei crearii capitalului cred ca creditul nu numai transfera, ci creeaza si capital de credit, adica joaca un rol important in economie.

In economia nationala, aceste doua abordari ale esentei creditului se reflecta in conceptul redistributiv si reproductiv al creditului.

Conceptul redistributiv se bazeaza pe luarea in considerare a imprumutului, in principal ca un proces de redistribuire temporara a fondurilor inerte, adica suporterii acestei teorii definesc creditul ca o categorie redistributiva legata de o faza a reproducerii si nu de intregul proces de reproducere.

Conceptul de reproducere provine din conectarea creditului cu procesul de reproducere ca intreg, adica considera ca imprumutul este o categorie de reproducere, care consta in plasarea fondurilor cu o acumulare preliminara de fonduri temporar libere. Functia reflecta numai anumite trasaturi si reprezinta aspectul sau specific al esentei imprumutului ca fenomen holistic.

Functiile de creditare sunt recunoscute in general

  • redistributiv
  • functia de substituire a numerarului in operatiunile de creditare

Scopul primei functii este ca, printr-un imprumut, nevoile temporare pentru fondurile altor persoane juridice si persoane fizice sunt satisfacute in detrimentul resurselor temporare libere ale unor persoane juridice si persoane fizice (entitatea redistributiva este primita de catre imprumutat doar pentru o anumita perioada de timp). O alta caracteristica a functiei redistributive a unui imprumut este ca, cu ajutorul sau, nu se redistribuie doar banii, ci si resursele de marfuri (creditul de leasing comercial).

Cea de-a doua functie este legata de specificul organizarii moderne a fluxului monetar si de functionarea acestuia, in principal in forma nemonetara. Plasarea si pastrarea banilor in banca, clientul intra intr-o relatie de credit. Imprumutul creeaza conditii pentru inlocuirea numerarului in circulatie prin operatiuni de credit sub forma de evidente in conturi bancare.

Literatura economica justifica legalitatea unor astfel de functii ale imprumutului

  • Acumularea de fonduri temporar libere;
  • Distributia fondurilor acumulate intre industrii, intreprinderi si populatie;
  • Reglementarea cifrei de afaceri prin inlocuirea banilor reali cu operatiuni de creditare;
  • Economisirea costurilor;
  • Medierea fondurilor reinnoibile;
  • Functia de emisie;
  • Controlul (stimularea).